Mai plâng. . .
Autor: Sanda Tulics | Album: Foșnet stelar
. . . Nu plâng că mi s-au împuținat boii,
Nici oile nu-mi mai sunt multe,
Nici rodul în grădină, că-i puțin
Ci, plâng de mine și de noi,
Că ne-am împuținat
În staulele-n care Ești
Și nu sunt mulți să Ţi se-nchine,
Să Te asculte. . .
Nu plâng că soarele nu mă-ncălzește,
Nici norii nu-și mai aduc ploaia
Ci, gem și plâng,
Că oamenii s-au îmbrăcat
'N a lumii vâlvătaie. . .
Nu plâng că nu mai cântă păsărele,
Și apele n-ar mai sări în val de bucurie,
'Ci plâng că nu Te mai iubim
Ca-n dragostea dintâi
Și mergem. . . în pustia lumii
Ca oaia ce e dusă la tăiere. . .
Nu plâng că nu mai lasă iarna gerul
Și bulgării se las-atât de așteptați
Ci plâng de vatra dragostei ce-i stinsă,
Între ai Tăi copii răscumpărați.
Mai plâng. . .
Că-n nopțile stelare când, adunați
În jurul Focului ce-L trimeteai
Suntem. . . câțiva răciti-n geroase țoale,
Cântarea este stinsă. . .
Cum este la orfani. . .
Fără de cântul: 'Osanale! '
Și lacrima de fericiți.