Trăim intens sau poate-n ațipire
Această viață ce-am primit în dar,
Mult prea târziu vorbim de mântuire!
Când firul vieții vrea a da de știre,
Deja suntem pe muchie de hotar.

Şi cramponați de clipe iluzorii,
Mai cerem un răstimp divinității,
Parcă simțim cum lunecă fiorii
Pe șira gârbovită a spinării,
Când așteptăm la poalele Cetății.

Revizuim călătoria-n fugă,
Acest clișeul de veacuri se repetă!
Mai înălțăm cu teamă câte-o rugă
Când conștiința ne e şef şi slugă,
Parcă am fi creați în eprubetă!

Şi așteptăm momentul de răscruce,
Cam indecişi în fapte şi în gând,
Am vrea să fi crezut mai mult în cruce,
Căci nimeni nu vrea moartea să apuce,
Deşi o vom cunoaşte în curând.

O, clipe de restrişte şi durere,
Prea multe sunteți, într-un timp infim!
Abia acum, când șoapte pasagere,
Ne amintesc de har și mângâiere,
Ca dup-un duş, cu toții ne trezim!

Te-ndură Doamne! Vremi de neştiință,
Ne-au făcut robi păcatului, Tu ştii!
Când Duhul Sfânt adus-a cunoştință
Că Tu-ai creat umila mea ființă,
De-atunci Te-aştept Isuse, să revii!

Când sub impactul sfânt al cercetării,
În duh primit-am marea revelație,
A curs izvorul binecuvântării,
Peste ce-a fost cândva sortit pierzării,
Căci Tu iubești nespus a Ta creație.

Trăim intens, sau poate-n ațipire?
Viața asta e un dar sublim!
De nu trăim în pace şi iubire,
De nu căutăm continuă sfințire,
Când vom pleca, de două ori murim!

O moarte-a cărnii, (lutu-şi cheamă lutul),
Apoi suflarea, duhul ce-i în om,
Neascultarea dă atunci tributul,
Căci doar credința-n Tine este scutul,
Ce ține veșnicia în atom!

10/01/18, Barcelona-Lucica Boltasu