Cu vorbe dulci m-ai amăgit... . .


Cu vorbe dulci m-ai amăgit
Şi-n toate m-ai asigurat
Căci nu e grav dacă am greşit
Că aşa e omul, cu păcat...

Ai încercat să mă convingi
Că fiecare om greşeşte;
Te-ai străduit să mă învingi
Căci omul viu, păcătuieşte.

Mă îndemni să nu fac tragedie
Chiar dacă acuma am greşit...
Şi alţii, au păcate o mie,
Si chiar nimica n-au păţit...

Inima mea nu-i mulţumită
Căci ştiu cât sunt de vinovat...
E tristă şi e chinuită,
Căci de cel rău a ascultat.

Regret profund că m-am oprit
Să ascult cuvântul tău mieros;
Tu, cel viclean, m-ai păcălit
N-am ascultat de al meu Hristos,

N-am ascultat vorba Lui sfântă
Şi m-am lăsat atras de tine
Căci n-am văzut cum stai la pândă
Şi vrei să mă faci de ruşine...

La urmă, tu m-ai demascat,
Păcatul mi-ai descoperit,
Cu degetul m-ai arătat,
M-ai înjosit, m-ai umilit...

Inima mea e întristată
Ruşinea mare m-a cuprins;
De veghe voi sta altădată,
Şi n-am să mă mai las învins.

Amin

Câmpia Turzii, 8 ianuarie 2018