Grea e viaţa!
Autor: Nănău Adinuţa  |  Album: Priviri către cer  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de 1954adina.9mai in 13/01/2018
Grea mai e viaţa cu Isus
Când nu înţelegi ce-ţi spune;
El te-a trimis şi tu te-ai dus
Dar n-ai făcut chiar cum ţi-a spus;
Şi-ţi spui: , , vai şi vai câte lacune! ''

Râvna-i mare dar degeaba
Alergi şi chiar te străduieşti;
Când nu cunoşti, mai mult strici treaba!
Doar cu zelul şi cu graba
Nu poţi să-nalţi să construieşti!

Faci parte din adunare
Te-aduni cu toţi în Cortul Sfânt;
Şi-asculţi Cuvântul Sfânt şi Tare
Dar, ai înţeles tu totul oare?
N-ai pus nimic din al tău gând?

Atât de greu e să discerni
S-alegi grâul de neghină!
Ştii că mai sunt factori externi
Ce-ţi bagă-n cap că-s subalterni
Şi tu. . . nu ştii să cerni, , făină''!

Te laşi aşa îmbrobodit
Şi iei tot ca de la Domnul;
Nu-ţi lăsa Duhul îngrădit
Adu-ţi aminte, eşti înrudit
Cu Cel ce-ntâi a făcut omul!

Oricât de mare-i râvna ta
Fă totul pe îndelete;
Așteaptă-un semn din partea Sa
O îndrumare îţi va da
Şi chiar, lămuriri complete!

Învaţă tot ce-i de-nvăţat
Versete memorează;
Măsoară ce-i de măsurat
Pune-n cântar ce-ai cumpărat
Ascultă şi-nregistrează.

Ce-a mai bună-nvăţătură
Îţi vine numai din Cuvânt;
Pic cu pic faci picătură
La foame, iei o 'mbucătură
Şi de ţi-e frig, iei un veştmânt.

Şi când în tolbă-ai adunat
Boabe de, , mărgăritar''
Făclia ţi s-a luminat;
Înseamnă-că, Domnul ţi-a dat
Binecuvântări şi Har!

Harul de a înţelege
Ceea ce-ţi vorbeşte Domnul;
Împărat, Stăpân şi Rege
Care stă mereu de veghe
Ocrotind viaţa şi omul!

Adinuta Nanau
13. 01. 2018 Răcăşdia CS
Bine descris în frumoase versuri faptul lipsei de părtășie și trăire curată cu Domnul, Care prin Duhul Său ne călăuzește cu claritate și fermitate în tot pasul. Depărtarea de Domnul face calea tot mai grea dar cine se face și rămâne una cu El este totdeauna fericit și plin de bucurie și nimic nu i se pare prea greu. Frumos și ziditor poem , fii binecuvântată de Domnul sora Adina!
Adăugat în 15/01/2018 de Ioanhapca
Statistici
  • Vizualizări: 1164
  • Export PDF: 2
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni