Te-am întrebat demult de-ți este bine,
Căci te-am văzut adesea întristat,
Cum nu voiai să știu prea mult de tine,
Te-ai depărtat, acum mi-este rușine,
Că prea puțin atunci am insistat.

M-am mulțumit cu vorba evazivă
Şi tind să cred că poate-am deranjat,
Nu te vedeam "o barcă în derivă",
N-am priceput că bați în defensivă,
Iar eu te-am salutat şi am plecat.

Dacă priveam mult mai atent la tine,
La ochii trişti, la mâna tremurând,
Aș fi-nțeles că valea cu suspine
Tu o străbați de-un timp şi nu ți-e bine,
Aş fi-ncercat cumva să te ajut.

Acum te văd mai plâns ca niciodată,
Durerea te-ncovoaie tot mai greu
Şi-n murmur spui că viața nu e dreaptă,
Dar tu te-ncrezi în Cel ce esteTată,
Căci sfânt și drept e Domnul Dumnezeu!

Nu știi de ce există suferință,
Chiar şi atunci când ești un om smerit,
Când viața ta-i pavată cu credință,
Când precum Iov, aștepți în umilință,
De ce este permis să fii lovit?

Noi nu-nțelegem, dar, nu la-ntâmplare,
Lucrează Dumnezeu în acest mod,
Când ne conduce paşii pe Cărare,
Ne trece prin furtună şi cuptoare,
Căci doar așa putem aduce rod.

E greu, chiar foarte greu este în lume,
Când boala te frământă zi de zi,
Dar nu uita că ai primit un nume
Şi-oricât de mare-i valul plin de spume,
Cu Domnul orice rău vei birui!

Mă rog ca El să-ți dea puteri o mie
Şi când ești frânt, prin Duhul Său cel Sfânt,
Tu să priveşti spre cer cu bucurie,
Nimic nu ține-aici o veşnicie,
Tu ești etern, ești parte din Cuvânt!

Cu tine sunt chiar dacă sunt departe,
Cu tine râd, cu tine plâng la greu,
Chiar dacă mări, oceane ne desparte,
Pe-aripi de dor trimit această "carte",
Spunând: "Te port în suflet, dragul meu! "

16/01/18, Barcelona -Lucica Boltasu