Am strivit sub pleoape lacrimi de durere,
Deschizând în suflet râuri ca de sânge,
Crește, crește vadul răbdând în tăcere,
Pe pământul țării, oare când vor curge?

Când vor mătura toți spinii de pe glie
Legându-ne rana cu unda-i cristalină?
Să se-mbrace-n grâne scumpa Românie,
Să-nsutescă spicul sub ploi de Lumină.

Oare când Betezda lacrimilor noastre
Va tămădui şi șchiopii şi orbirea?
Vino să le tulburi Doamne-n unde caste,
Înconjurând altarul, aprinde Iubirea.

Lasă-le să spele ochii unși cu tină
Făcută-n căușul palmelor străpunse,
Izbăvirea noastră dă Doamne să vină,
Lasă Pacea Ta, cum o dai Tu Isuse!

Sufletele noastre sunt burdufuri pline,
Gata să reverse înundând hotarul,
Tu ești Stânca tare care ne susține,
În Tine Isuse ne-ndulcim amarul.

Cheamă-ne pe nume, să zidim pe Stâncă,
Să nu mai ridicăm pe nisip cetatea,
Credința străbună dăinuiește încă,
Cu Tine Isuse birui-vom moartea.

Când se vor năpusti lacrimi în tornade,
Nărui-vor cuiburi ascunse-ntre stele,
Ce-i zidit pe Stâncă rămâne, nu cade,
Tu ești adăpostul pentru zile grele.

Un șirag de-altare, granițe-redută,
Cunună de flăcări înconjoară glia,
Îndură-Te Doamne, ruga ne ascultă,
Pe-aluviuni de lacrimi, crește România.

Învie oștirea din valea oaselor,
Îmbracă-ne în zale de crin renăscut,
Condu-ne Isuse cu braț biruitor,
Spală-ne obrajii de-al Iuzilor sărut!

Ne-ai împletit Credința în lanțul muntos,
Rădăcini înfipte în adâncuri caste,
Ești singura Nădejde, viu Isus Cristos,
Răspunde, răspunde lacrimilor noastre!

Amin!