Privesc în urmă, nu cu nostalgie,
(Așa ar trebui Doamne să fie! )
Ci cu recunoștință către Tine,
Căci m-ai ales din lume și pe mine,

Cât de perfect ai rânduit Tu, toate,
Căci m-ai scăpat de vină și păcate,
Mi-ai limpezit chiar mintea chinuită
Și viața mi-ai făcut-o împlinită,

Acolo unde-a fost nefericire,
Isus Cristos, ai pus a Ta iubire,
În locul deznădejdii-ai pus speranță,
În letargie-ai pus o nouă viață,

Ai curățit gândirea pervertită,
I-ai dat o haină nouă, îngrijită,
În suflet ai sădit credința care,
M-a îndreptat spre-a cerului cărare,

Ar trebui, firesc, ca să duc dorul,
Acelor ani când îmi porneam piciorul
Pe drumul vieții, însă tinerețea,
Nu și-a cernut asupră-mi frumusețea,

Mai mult suspin, mai multă amăgire
Ai fi zărit în trista mea privire,
Dureri în suflet, munci istovitoare,
Doar nori pe cerul fără de culoare,

Până în ziua binecuvântată,
Când am gustat ce bun e al meu Tată,
De-atunci trăiesc cu dor de veșnicie,
Şi zi de zi-I slujesc cu bucurie.

Te laud Doamne pentru haru-Ți mare,
Mi-ai dat atâta binecuvântare,
Am fost pierdut, azi sunt copilul Tău,
Slăvit să fii Yehova Dumnezeu!

17/01/18, Barcelona-Lucica Boltasu