Revenirea e aproape!

Cine știe câte lacrimi
Plânge-o mamă și suspină,
Să își vadă puii mari
Şi la Tatăl, în grădină?
Cine știe cât amar
Plânge mama-n rugăciune,
Când e arsă-n inimă,
Sufletul îi e tăciune?
Cine știe câte nopți,
Bate-n lacrimă la Poartă
Să-i deschidă Cel Înalt
Să o-ntrebe:
'Ce te poartă? . . . '
'Eu, Părinte îndurat,
Am venit și-acum la Tine
Că am plâns pe săturat,
Ființa-mi este doar suspine. . .
Am copii, am și surori,
Frați în Domnul, răi și buni
Dar, atinși suntem cu toții
De năprasnicii tăciuni.
Am venit cu rugămintea,
Să ne ierți, să ne ții partea,
'N fața celui ce ne vrea
Să ne-nfrățească cu moartea. . . ! '
Plânsă, mama Îl privește.
Dumnezeu e-ngândurat:
-Fiica Mea, cin' te-nsoțește?
Pân' la Mine, singură, tu ai urcat?
Ea se uită-nspre pământ. . .
I-ar chema acum pe nume,
Să se închine fiecare
În plin focul rugăciunii.
Da-s culcați. . . în somn ușor,
Cu inima împăcată:
-Las, că iartă Împăratul,
Tatăl bun și iubitor. . .
Și acum, ca și-altă dată. . .
Stins începe-a plânge mama
În suspine fără sunet;
Se ridică Tatăl aspru,
Vocea-I parcă este tunet:
-Tu, femeie întristată,
Du-te-n vale liniștită,
Partea ce îți aparține, ți-ai facut-o!
Mergi în vale și trezește-i
Pe acei ce-n pace dorm,
Că venirea e aproape dar,
Despărțiti sunt de-al lor Domn!
Strigă azi să se audă:
-REVENIREA E APROAPE!
Hai, sculați cei adormiți,
Să intrăm în rugăciune
Să nu ne trezim în moarte!

18 ianuarie 2018
Alexandrina Sanda Tulics-Wisconsin