Numai iubirea ştie ce grai are suspinul,
Câte dureri tăcute închide-n el creştinul;
Ce taine strânge-n lacrimi obrazul de mătasă,
Ce umbre-ascunde-un zâmbet şi-o faţă luminoasă.

Numai iubirea ştie, dar tace şi nu spune,
Ce preţ e-ntr-o privire, şi-n lacrimi, ce minune.
Nici clopotul din turlă nu zice tot ce ştie,
Doar bate când a jale, şi când a bucurie.

Numai iubirea poartă un farmec în desagă,
Un leac şi-o mângâiere pentru durerea-ntreagă.
Numai iubirea toarce voalul cel de zână
Din rănile zvâcnite, târâte prin ţărână.

Numai iubirea-mparte cu alţii pâinea-n şapte,
Şi dă voios cămaşa şi haina de pe spate.
Iar când duşmanul zace rănit şi plin de sânge
Iubirea îl ajută, şi stă cu el, şi plânge.

Numai iubirea umple o inimă cu pace,
Numai iubirea leagă ce nu se mai desface.
Şi-i scris în Sfânta Carte că-n veci rămâne tare
Iubirea ce izvorul în Dumnezeu îl are!