Sunt călător pe-acest pământ
Și caut ca să-mi alin durerea,
Când sufletu-mi tresaltă, suspinând
Dorind să-ți simtă dulce-ți mângâierea.

Ce-i din țărână ‘napoi se va întoarce,
Dar unde ai pus suflare azi te strigă,
Căci duhul știe drumul și locașul
Spre casa unde nori nu pot să vină.

Izvorul bucuriei îl aștept
Ca peregrinul ce voiește să se-nchine,
Și istovit privește către cer
Iar Tu-l răsfeți cu ploaia Ta divină.

Suspină și tânjește plin de dor
Când pasărea își pune puii lângă tine,
Ar vrea s-ajungă lângă al tău pridvor
Și să privească Doamne, doar la tine.

Doar Tu ești soare și lumină vie
Iar celor făr’ de tină le ești scut,
De-aceea sap izvoare prin trăire
Și umplu iazuri, ce-au secat de mult.

Căci în curând cetatea mi se arată,
În adevăr, văzută prin ochii care cred,
Răsplata mea în Domnul fiindu-mi confirmată
Simțind puterea Lui, chiar dacă azi nu-l văd.