MOTTO: „. . . în casa de poposire nu era loc pentru ei. ” (Luca 2: 7b)

Pe când dormeai în fân, Isuse,
Iar mama Te-alinta duios,
Știai că Tatăl Te trimise
Să urci pe Golgota pe jos,

Desculț, prin praf și prin dogoare
Cu-al meu păcat pe cruce pus. . .
Dar nu Te-ai plâns ce mult Te doare
Și nici cât sânge sfânt Ți-a curs.

În ieslea dintr-un grajd de vite
Și magii Te-au găsit dormind,
Adus-au daruri pregătite
La capul Tău îngenunchind.

Îngenuncheară și păstorii,
Au lăudat pe Dumnezeu
Căci era ziua sărbătorii
Întregului popor evreu.

Dar Te-ai născut în sărăcie
Și-n sărăcie ai trăit;
Ca nouă bine să ne fie
Pe cruce moartea-ai biruit.

Tu n-ai avut un loc în casă
Căci oamenii nu Te-au primit
Și poate se-ndopau la masă. . .
Pe Tine fânul Te-a-ncălzit. . .

Cât timp ai colindat prin lume
Nu ai avut vreun adăpost
Și n-aveai capul unde-l pune,
Dar prigonit de toți ai fost. . .

Nesocotit mi-o fi azi gândul,
Dar văd că astăzi e la fel,
Căci oamenii nu vor Cuvântul
Și nici nu Te primesc defel.

Li-i sufletul încremenit
Iar inima li-i zăvorâtă
Căci Diavolul i-a păcălit,
Ei duc o viață amărâtă.

Dar încă nu e prea târziu
În inimă să Te primească
Căci harul încă este viu
Luptând cu firea pământească.

Știu, pentru mine Te-ai născut
Ca să mă nasc și eu din nou,
Din inima-mi tu ai făcut
Lăcașul pentru Duhul Tău,

Iar dacă-n lume n-ai avut
Nici capul unde să Ți-l culci
Îți mulțumesc că mi-ai făcut
Cadoul mântuirii dulci.