Locuim în lume și avem amici,
Câteodat` pe spate mai primim vreun bici,
Dar Sămânța Bună tot o semănăm
Când cu vreun prieten drag mai conversăm.

„– Dragul meu prieten, vreau să știu și eu:
Văd cum te-ai schimbat... Nu îți este greu?”
„– Scumpul meu, cu Domnul nu-i nimic prea sus!
Ești în strâmtorare? Cheamă-L pe Isus!”

„– Cum poți fi tu sigur că ai fost iertat
De a ta povară, de al tău păcat?”
„– Domnul vieții mele m-a spălat în sânge.
Știi c-ale tale rele încă-L fac a plânge?

Vino la El astăzi și te pocăiește,
Lasă viața asta care Îl rănește,
Nu mai sta pe gânduri, vino azi la El
Inima să-ți spele-n sângele-I de Miel!”

„– Și să nu-mi fac cruce? Mă va râde satul!”
„– Caută-L pe Domnul, nicidecum pe altul!
Și-a făcut El cruce? Crucea mea și-a ta
A purtat pe umeri sus, la Golgota.

Tocmai de aceea eu te-aș sfătui
Domnului cu totul a te dărui!”
„– Plin sunt de păcate și-n păcat trăiesc:
Ție, astăzi, Doamne, viața-mi dăruiesc!”

O, ce bine este, scump Isus iubit,
Că Te am în suflet și Te port în gând!
Știu acuma, Doamne, ce mult m-ai iubit,
Într-atât, Prea Sfinte, încât Te-ai jertfit,
M-ai chemat la Viață, Însuți m-ai sfințit,
Dându-Te pe cruce Tu m-ai mântuit.”