MOTTO: „. . . Ați desființat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să țineți datina voastră! (. . . ) Și faceți multe alte lucruri de felul acesta! ” (Marcu 7: 9, 13b)

Într-un colț de odăiță o icoană fără viață
Și o candelă-nnegrită atârnată de o ață
Stau lălâu pe un perete, bune nu-s de nicio treabă,
Nu-s în stare să zâmbească, nu răspund, nici nu se-ntreabă.

De privești în ochi făptura reprodusă în pictură
Nu vezi lacrimă în ochii-i și nici zâmbet pe-a sa gură,
Nu vezi viață sau lumină, n-auzi vorbe dulci și sfinte,
Ochi-i – două găuri negre, reci și mucede morminte.

Spun că Domnul e-n icoană, dar tu știi că-i o minciună,
Tu cunoști Cuvântul Sacru, mângâiat ești de-a Sa mână,
Și – scârbind fățărnicia – fugi de orice-ntinăciune,
Vii la Domnul Sfânt al Vieții cu o simplă rugăciune.

Tu nu faci nici cruci nătânge, nici n-aprinzi vreo lumânare,
Dar Lumina ta lumină mult mai tare, și mai tare,
Că-i Lumina Vieții Sfinte pusă-n sfeșnicul de aur,
E Isus, Cununa Sfântă, prețiosul tău tezaur.

De ți-ar da mii de icoane ori de candele mizere
Lumea asta păgânită n-ar avea ce să-ți ofere,
Căci nu e comoară-n lume mai sfințită, mai curată
Decât Viața-n Veșnicie și pe Dumnezeu ca Tată.