Suspină în suflet o liră uitată
Căci omul nu vrea să mai cânte,
Un tril muribund, jăruiește pe vatră
S-aprindă scântei de cuvinte.

Trecut-au decenii, scârție toate,
Dar unde e inima care
Să spună că-n Isus totul se poate,
Să-nceapă o nouă cântare.

A fost un dar scump, o bijuterie,
Ștergarul nu-i șterge durerea,
Așteaptă un vad de fantă târzie
Să curgă cântarea ca mierea.

Liră tăcută, în corzi despletite
Păianjenul țese de zor,
Totuși în suflet o Rază promite
Armonia aprinsă-n cuptor.

Să cânte cu cei aplecați la pământ
Poeme Stăpânului Tată,
Răspundă ecouri din Muntele sfânt
Vibrând în Iubirea curată!

Suspină în suflet o liră, suspină,
Troiene de vremi o apasă...
Veniți să stârnim o cântare divină
În darul primit de Acasă.