Iubesc acele mâini ce m-au primit
Și m-au atins pe inima zdrobită
De-o moarte veșnică și rece m-au scutit
Și mi-au adus o viață înnoită.

Iubesc acele mâini ce m-au ținut
Departe de potecile străine
Din mersul lor, mereu m-au abătut
Și mi-au trasat cărările divine. . .

Iubesc acele mâini ce s-au luptat
Să apere un muritor ca mine
Și-atâta greu în lume-au îndurat
Ca să mă știe fericit și bine!

Iubesc acele mâini ce mi-au trimis
Un vas, să mă întoarcă din pierzare.
Și care repetat m-au suferit,
Și m-au ținut în Harul Lui cel mare

Iubesc acele mâini, fără cusur
Ce s-au lăsat pe cruce, pironite
Ca eu să simt mereu acel susur
Al dragostei, cu margini infinite

Iubesc acele mâini, ce le-am rănit
Și totuși n-au plecat de lângă mine
Au stat acolo, nu m-au părăsit
Deși motive, n-au avut puține. . .