Te-ai dezbrăcat de scumpe straie,
Să vii pe câmpul de bătaie,
În trup smerit de copilaş,
Isuse, mic şi drăgălaş,
În paie.

Ai lăsat tronul, veşnicia,
Să-nfrunţi păcatul şi mândria,
Să stai cu cei nenorociţi,
Să simţi cu cei mai oropsiţi,
Robia.

Aici în grajd e cald şi bine,
Şi îngerii privesc la Tine,
Dar n-ai venit să stai ferit,
Ci să fii-n cuie răstignit
De mine.

O, da, ai coborât în fire,
Pentru a noastră mântuire;
Smerit şi blând ne-ai arătat
C-ai fost şi eşti cu-adevărat,
Iubire!