O, Doamne Sfinte, ni s-a scârbit lăuntrul
De tot ce ochii noștri văd în lume,
Ne prinde groaza auzind tumultul
Scârboșenilor ajunse la culme.

Ne varsă inima lacrimi, șuvoaie,
Ne doare sufletul cuprins de teamă,
Miroase totul în jur a gunoaie,
Nebunia, oameni la ospăț, cheamă.

Se înalță steagul nelegiuirii
Peste pământul ce-a fost cândva frumos
Și sunt aruncate-n focul pieirii
Cuvântul cel Sfânt și Crucea lui Hristos.

Sunt lepădate hainele de slavă,
Sunt huliți cei ce vor să fie curați,
Se vinde numai neghină și pleavă,
Străzile sunt pline de destrăbălați.

Se cântă imnurile preacurviei,
Sunt aplaudați demonii fioroși,
Se defilează-n marșul sodomiei,
Fără a mai fi de Dumnezeu fricoși.. . . Dar noi, sătui de tot ce-n valuri vine,
Stăm cu spatele către josnicie
Și pe prag de lumi, Te așteptăm pe Tine
Să ne dai aripi către veșnicie.