De pe mări ca de sticlă Dumnezeu ne-a trimis,
Cu sufletul gol, jos pe mări în furtună,
Mai zâmbim uneori unor îngeri în vis,
Mai scădem, sub poveri, când abacul adună.

Întrebările țes ca păianjenii, pânze,
De unde, până unde-i alergarea noastră,
Neuronii percep înformații confuze,
În mistere plutește planeta albastră.

Nu găsim un răspuns întrebărilor noastre
În adâncul celulei, fântâni abisale,
În anii lumină, orizonturi de astre...
Dumnezeu e răspunsul creației Sale.

La începuturi El a poruncit „să fie”,
„Să fie lumină”, atunci S-a aplecat,
A ridicat de jos un boțișor de glie
Și a suflat Viață în gândul frământat.

Eu sunt un gând divin din Dumnezeu născut;
Ți-ai dat Fiul Doamne, Jerfă pentru mine,
În clocotul Iubirii, să fiu ca la-nceput,
O Cântare Nouă în gura Ta Stăpâne.