Ferice de acei ce plâng,
De cei ce suferă-n tãcere,
Ce seamănă aici lăcrimând
Și n-au în lume vreo plăcere.

Ferice de acei ce strâng
Burdufuri sfinte de durere,
De cei ce eul și-l înfrâng,
Căci ei primi-vor mângâiere.

Ferice de acei săraci
În Duh, de care mulți profită,
Căci ei se vor ‘nãlța-n văzduh,
Schimbați de Domnu-ntr-o clipită.

Ferice de acei smeriți,
Umili și împăciuitori.
Ferice de cei prigoniți,
Căci ei vor fi nemuritori.

Ferice de acei miloși
Și blânzi ca niște porumbei,
Căci pentru Cer sunt prețioși,
Cum scrie-n cartea sa, Matei.

Ferice de cei prigoniți
Pentru a Lui Isus sfânt Nume,
Cãci ei vor fi-n cer răsplătiți
Odată, la limanuri bune.

Ferice de acei flamânzi
După a Domnului iubire,
Ferice de cei suferinzi
După a Sa neprihănire.

Ferice de acei curați
Și însetați de veșnicii,
Căci la sfârșit vor fi chemați
Ai Domnului iubiți copii!