Tu-ngădui și-ncercări adeseori
În viața noastră trecătoare,
Când soarele-i acoperit de nori,
Când nu găsești în cale flori
Și când chiar și o-nțepătura doare. . .

Tu-ngădui, Doamne, și dureri,
De multe ori nemăsurate. . .
Ne lași să ducem chiar poveri,
Dar ne-ntărești, ne dai puteri
Și ne ajuți, Părinte-n toate!

Răbdare-i ceea ce ne ceri
Când barca pare sfărâmată,
Când marea urlã-n depărtări,
Când nu-i scăpare nicăieri
Și zilele par că se gată. . .

E greu când negura s-a-ntins
Și nu mai e nici o speranță,
Când chinul e de nedescris,
Când viitorul pare abis,
Iar totul e învăluit în ceață. . .

E o stare jalnică, de plâns,
De disperare de tristeți,
Când cerul parcă s-a închis,
Când farul de pe țărm e stins
Și-n suflet te străpung numai săgeți. . .

E o vreme grea de cercetare,
Când ne provoci Tu, Cel Preasfânt,
La rugăciune, la iertare,
Căci vrei schimbare-n vechea stare
Și umblare sfântă pe Pământ!

Curând ne aduci iarăși lumina
Și pacea ce o așteptăm mereu,
Curând, curând Îți întinzi mâna,
Căci să ne apere pricina
Doar Tu poți, mare Dumnezeu!

Tu nu ne vei lăsa vreodată,
Dar vrei la Tine s-apelãm,
Să ne păstrăm viața curată,
S-aducem jertfă necurmată
Și inima Ție să-Ți dăm!

Nădăjduim, cerem și credem,
Luptăm din greu, nu renunțăm,
Credința-n Tine nu ne-o pierdem!
În mila Ta azi ne încredem
Și să Te-nduri toți așteptăm!