Porunca Ta-i străjerul ce-mi apără ființa,
Nădejde ce-ntărește, răboj de-nvățătură,
Garant ce mă veghează și, gură către gură,
Îmi deslușește taine și-alungă neputința.
Porunca Ta mi-e cale, ferindu-mă de ură,
Ocârmuindu-mi pașii, mă-nvață biruința;
Pătruns de cunoștință, mărturisesc credința
Și-a Ta orânduire e singura măsură.
Ah, de mi-ar prinde mintea Cuvânt adevărat,
Cu miezu-adânc și dulce să pot înlătura
Fireasca năzuință spre moarte prin păcat!
Căci, rob al neputinței și putrezit deja
Eram, când la lumină, Stăpâne, m-ai chemat
Ca, în cântări de slavă, să-nalț porunca Ta.