În colb de univers, încețoșate,
Speranțele cerșeau la o răscruce
O Rază înspre unde să apuce
S-ajungă la un port Realitate.

Toți neuronii ridicau altare
Și înfruntau dușmani pe metereze,
Nu mai știa Speranța să viseze,
Cine să îi bătătorească-o Cale?

Mi-am făcut gândul, privirea rotocol,
Și am luat visările cu mine
Să le așez în crucile ciorchine
Din liliacul de pe mormântul gol.

Acolo, -n rădăcinile de Viață,
S-au întremat și au găsit o Țintă,
Un sacru zbor spre camera de Nuntă,
Spre Cel Ce este, singura Speranță.

Depresii? O, nu, să nu ne rătăcim!
În băi de Lumină tratați visul frânt,
Să se înalțe zburând după Cuvânt,
În Isus Cristos spre Nou Ierusalim.