Spre Tine caut, etern Stăpân,
Sfâșit și cu regrete amare...
Creștin convins, totuși nu păgân,
Adesea mărăcin sau spin,
Dar vin la a Ta îndurare.

Spre Tronul milei vin cum sunt,
Cu mâinile împreunate,
N-am adunat nimic, doar vânt,
Tăciuni, și paie, și pământ,
Dar iartă-mi-le, Doamne, toate!

Cu pumnii goi și rupte straie,
Lipsit de tainica armura,
Ars de a lumii vâlvãtaie,
Ți-am scris pe a sufletului foaie:
"Milostivește-a mea faptură!"

Desculț, lipsit de-ncălțăminte
Și vlãguit de pribegie,
Rămas aproape fără minte,
Nesocotind căile-Ți sfinte,
Mă-ntorc din crunta vitregie...

Smerit și foarte vinovat,
La bunătatea Ta-ndrăznesc...
Nu mă lăsa abandonat
Și nici nu scrie "Condamnat"
Că-n Tine doar nădăjduiesc!

Am plâns și-am regretat amar
Purtarea mea nesăbuită,
Am încercat, dar în zadar,
Să fur din Cer, să fur din har,
Să-mi fac o lume-nchipuită...

Privind uimit în urma mea,
Mă îngrozesc de ce-am făcut...
O viață dac-aș mai avea
Cu-al TăuCuvânt m-aș modela,
Doar să m-accepți ca vas de lut!

Întoarce-Ți fața, Doamne bun,
În nesfârșita-Ți bunătate,
Știu c-am lucrat ca un nebun
Și-n urma mea a fost doar fum,
Dar fă-mi-le toate iertate!