Iartă-mă, Doamne, că ades am uitat
Din ce adâncă mocirlă Tu m-ai scos,
Ce iad fierbinte de mine-ai depărtat
Când ultimul strigăt pe cruce Tu ai scos.

Iartă-mă că nu întruna Te-am iubit
Și nu Ți-am dat tot ce aveam eu mai bun,
Când Tu cu-atâta drag mereu m-ai privit
Și m-ai pus pe stânca unde sunt acum.

Iartă-mă că nu Ți-am mulțumit de tot
Și nu Ți-am dat curata închinare,
Când Tu-ai jerfit pentru mine Cerul tot
Ca să mă ai cu Tine-n sărbătoare.

Iartă-mă, iartă-mă că Îți sunt ades
Pricină de lacrimi și întristare,
Când Tu m-ai cuprins în harul Tău imens
Și îmi ești numai mângâiere și soare.

Iartă-mă, Doamne, o, iartă-mă, Doamne,
Eu vreau să Îți fiu numai bucurie.
Iartă-mă, Doamne, o, iartă-mă, Doamne
Și dă-mi strălucirea pentru vecie.