Când egoismul incisiv, profund,
Drapează inima cu îngâmfare,
O cameră de oaspeți, de onoare,
Va fi în ea cel mult. . . un loc secund.
Dar deschizând ferestrele spre Soare
Într-un demers de altruism rotund,
Un suflu nou de sentiment fecund
Va face-n inimă. . . rearanjare!
Așa mă vreau și, fără echivoc,
Știindu-mi inima rearanjată
Să-Ți dau doar Ție, Doamne, primul loc
Și, ca să o păstrez mereu curată,
Te rog să scrii pe ea cu vers de foc:
Fugiți, ispite, este rezervată!
Simion Felix Marțian
Vulcan, 3 februaie 2018