1 ianuarie 2005

Din înălţimile albastre
Priveşte Dumnezeu la noi,
La lacrima iubirii noastre
Prelinsă pe obrajii goi.

Din înălţimile senine
Atârnă candele gălbui,
Un an se duce, altul vine
Şi nu-i mai pasă nimănui,

Căci necredinţa-i tot mai mare
Iar vremea trece, an cu an,
Şi lupta este tot mai tare
Cu-mpărăţia lui Satan.

E noapte neagră, dar senină,
Făclii de stele tremurând
De bolta cerului s-anină,
Se-aud şi îngerii cântând.

În anul ce abia se duse
Am mai îmbătrânit puţin,
Au mai rămas idei nespuse,
A mai trecut câte-un suspin. . .

În noul an cu bucurie
Nădejdea-n Dumnezeu îmi pun,
Deşi eu nu ştiu ce-o să fie
Cu Domnul nu mă tem nicicum.

Chiar de-am să trec prin încercare,
Oricât de mare ar fi ea
Isus Hristos îmi e salvare
Şi El e Biruinţa mea.

Prin El, în luptă după luptă
Biruitor voi fi mereu,
Căci El e Cel ce mă ascultă,
Eu – simplu om, El – Dumnezeu. . .