De după crestele-nverzite zăresc un răsărit de soare
Scăldând pe bolta cristalină pribege păsări călătoare.

Mai văd și-o harnică albină călătorind din floare-n floare
Și fluturii rotind prin aer veșmintele strălucitoare.

O turturică ciripește pe șapte note fermecate,
Un cuc, o mierlă, un sticlete, dând slavă Domnului cu toate.

Chiar trestia unduitoare și răsărită dintre ape
Cu fiecare centimetru de ceruri este mai aproape.

O sfântă închinare dându-i lui Dumnezeu orice făptură
E ca o pildă pentru oameni și ca o sfântă-nvățătură,

Căci dintre cele ce au viață nimic nu e mai păcătos
Ca omul care-ndepărtează tot ce-i mai sfânt și mai frumos.

Nădăjduim, însă, odată aluatul vechi să-l măturăm,
Spălați de răni și de păcate în Domnul să ne bucurăm

Că altceva mai bun pe lume nicicând, nicicum n-o să avem
Decât pe Sfântul Domn și Rege în fața cui îngenunchem.