Alunecă lumina printre uluci, sfioasă,
Îmbrățișând feeric o casă, dulce casă
Și simfonia caldă de pace statuară
Reverberează-n suflet, adânc mă înfioară.

Valsându-și prospețimea pe tril de ciocârlii,
Alaiuri de narcise înconjură mlădii
O casuță dalbă stăpână pe retină
Când fanta amintirii cu dorul se-mpreună.

Tot fără soț e plopul, tot singur, argintat,
Deapănă tristă frunza, cântări de neuitat,
Peticește cerul o ramură bătrână,
În ciutură tresare adâncul din fântână.

De ce mă urmăresc aceste clip-uri toate?
Ele înving decenii și rănile de moarte...
Te-am întrebat Stăpâne și mi-ai răspuns atât:
„Aici tu ești copilul când sincer ai iubit.”

Aceasta-i trăinicia căsuței cu pridvor,
Iubirea, doar iubirea, iubirile nu mor...
Cu inima de prunc mă vrei Tu Împărate,
Ea îmi deschide poarta să intru în Cetate.