Să nu te clatini niciodată-n viață
Atunci când valurile-n barca ta se sparg!
Privește răsăritul dimineața
Și-naltă steagul biruinței pe catarg.

Albastrul zării e mai clar când norii
Se risipesc gonind spre infinit,
Iar soarele-i mai cald când țărmul mării
Se arată-n zare blând și liniștit.

Speranța e stindardul care te conduce
În toiul nopții, suflete pribeag,
Și farul ce spre țărmul drag te duce
Prin al talazurilor greu șirag.

Nu e izbândă, amice-n deznădejde,
În renunțare sau în disperări,
Luptă întruna, nu te pierde,
Chiar de te apasă multele-ți poveri!

Eroii nu renunță niciodată,
Doar lașii fug și se ascund!
Când inima îți este ne-nfricată,
Fii plin de viață, nu un muribund...

Atâția sunt ce-și plâng și-acum de milă,
Și armele demult și le-au depus...
O atitudine profund umilă
Poți să o ai doar față de Isus.

În fața nimănui nu-ți apleca ființa,
Ci demn arată-le că ești un fiu
Ce stăpânește-a cerului știință,
Făptura Dumnezeului cel viu!

De laudă și sfântă închinare,
Doar El e vrednic dintre dumnezei!
Lui doar să-I dai, amice, ascultare,
El e-al credinței tale sfânt temei!

Ascultă susurul de ape
Ce-și cântă simfonia-n al ei mers,
Al ei limbaj ce nimeni nu-l pricepe
Și armonia-i de neșters.

Oricine-ai fi în lumea aceasta
Și orice stare ai avea,
Nu-i important care ți-e clasa,
Ci care este ținta ta!

Crede, cere, nădăjduiește,
Ridică-te când ești lovit!
Spre cer, prietene, privește
Și astfel fi-vei izbăvit!