Slava cerului şi Domnul
Nu au margini nici hotare
Doamne, Dumnezeul nostru
Eşti ne-nchipuit de mare.

Tu Te-mbraci în strălucire
Cu atâta măreţie
Şi lumina Te-nveleşte
Cu o mantie argintie.

Tu-ntinzi cerul ca pe-un cort
Şi pe ape-Ţi stă fiinţa
Căci în toate şi din toate
Ḯmi tocmeşti Tu locuinţa.

Din nori albi Tu îţi faci carul
Ş-umbli pe aripi de vânt
Şi din flăcări îţi faci îngeri
Care Te slujesc cântând.

Tu ai aşezat pământul
În celestă galaxie
Și ai pus în cap de unghi
Piatra Ta de temelie.

Tu îi măsuri adâncimea
Şi-ai acoperit cu-o haină
Apa-ntoarsă la izvoare
După voia Ta în taină.

Iar când ai strigat la nori
Și-ai tunat a Ta poruncă
Prăvălindu-se la vale
Apele au prins să curgă.

Ai pus mărilor hotare
Şi cu ele jurământul
Că-nvrăjbite niciodată
N-or mai înghiţi pământul.

Tu faci să tâşnească râul
Şi izvoarele în văi
Şi adapi cu ele fiara
Toropită de văpăi.

Tu dai apa Ta la toate
Şi la păsări şi la leu
De aceea tot pământul
Te numeşte Dumnezeu.

Tu eşti Cel ce faci să crească
Iarba verde pentru vite
Şi la om Tu-i dai să aibă
Cele sieşi potrivite.

Vin ce-nveseleşte trupul,
Untdelemn pentru iertare
Pâinea cea întru fiinţă
Şi de viaţă dătătoare.

Codri mari ţin sub frunzişuri
Cuibul păsărilor toate
Şi sub stânci e adăpostul
Vietăţilor ciudate.

Ai pus luna să vestească
Vremea rea şi vremea bună
Soarele ce ştie, însuşi,
Să răsară şi s-apună.

Tu aduci întunecimea
Și când noapte grea se face
Se pornesc să-și cate prada
Junglele de dobitoace.

Dar când soarele-și arată
Strălucirea din lumine
Ele se întorc să-și doarmă
Somnul lor în vizuine.

Și de-atunci muncește omul
Până soarele apune
Cât de mare ești Tu, toate
Le-ai făcut cu-nțelepciune.

Cât de sfânt îți este planul
Și ce-ntins’ a Ta lucrare
Căci pământu-ntreg se umple
De lumina feţei Tale.

Iată marea necuprinsă
Mișunând de vietăți
Leagănă pe val corăbii
Către reci singurătați.

Toate-așteaptă de la Tine
Hrană să le dai la vreme
Fiindcă mâna Ta întinsă
Nu se-oprește să le cheme.

Dacă Tu îți ascunzi fața
Ele tremură și mor
Dacă tu le iei suflarea
Se-ntorc în țărâna lor.

Căci prin Tine sânt zidite
Și prin preacuratu-Ți Duh
Înnoiești la toate fața
Pe pământ și în văzduh.

Când privești de sus, din ceruri
Se cutremură pământul
Munții fumega de-atinge
Înălțimea lor, Cuvântul.

Dar de-acuma înainte
Voi cânta lui Dumnezeu
Și voi lăuda în toate
Câte sunt, pe Domnul meu.

De mi-o auzi cuvântul
Voi fi numai bucurie.
Să se stingă necuratul
Și cel rău să nu mai fie.

Binecuvântați pe Domnul
Dulce binecuvântare
Lăudat să fie Domnul
Și iubirea Lui cea mare.