Chiar mii de jertfe-ar fi puține
Autor: Puiu Chibici  |  Album: Prietenul vieții mele... Isus  |  Tematica: Cină
Resursa adaugata de maria_marry in 19/02/2018
Chiar mii de jertfe-ar fi puține să-Ți aduc zilnic la altar,
Ce-ar fi aceasta pentru Tine la cât de mare e-al Tău har?

Chiar munți de aur și rubine de Ți-aș aduce acum în dar,
N-ar egala atâta bine cât mi-ai făcut Tu la Calvar.

Chiar de mi-aș înfrâna tot trupul, și chiar de-ar fi să-mi fie ars,
Nu aș putea plăti cu lutul tot ce-a-nsemnat păcatu-mi șters.

Chiar ani la rând dacă aș plânge, și-o viață de m-aș tângui,
N-aș stinge lacrima de sânge ce-a curs pentru a mă mântui.

Sub inspirația-Ți divină, ocean de psalmi aș vrea să-Ți scriu,
Să vadă toți a Ta lumină și-n cor să strige că ești viu.

Să cânt cântări din cer trimise cu har să sfarme orice zid,
De Duhul Sfânt să fie aprinse cum mai de mult cânta David.

Să se arate aurora, să se topească negrii nori,
Să cânte iarăși ca Debora, mulțimea de biruitori.

Ce minunat ești Tu, Isuse, ce măreții te înconjoară,
Ce bucurii ne-aduci aicea când slava cerului coboară.

Ce mângâieri ne lași în suflet când treci, o, Doamne printre noi,
Cum ne îndrumi al nostru umblet și cât de bun ești Tu cu noi.

Ce alinare, ce iubire, e Rege sfânt privirea Ta,
Ce dar, ce mare mântuire ai scris cu sânge-n Golgota.

Ce sfântă binecuvântare ești pentru noi că ne primești,
Că dăruiești oricui iertare și de la moarte izbăvești.

Nimic n-ar fi frumos făr` Tine, nimica farmec n-ar avea,
Nici flori, nici păsări, nici destine, nici noi, poate, n-am exista.

Te laud Domn presfânt și mare, iar pentru toate Te slăvesc,
Mă-nchin în fața Ta, scump Soare, și umilit îți mulțumesc.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 3397
  • Export PDF: 7
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni