43. Puterea Ta
Autor: Monica Schiersner  |  Album: Darul Lui Dumnezeu, Volumul II  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de trifanm2002 in 20/02/2018
Pe-a vieţii mele cale
Condus-ai paşii mei
Şi plin de îndurare
Ai pus putere-n ei.

Când tristă, în durere,
Abia că mai mergeam,
Atâta mângâiere
Din mâna Ta primeam.

Mă învaţai în toate
Şi calea-mi arătai,
Să merg chiar şi prin noapte
Şi iarăşi îmi spuneai

Să merg, că alergarea
Încă nu mi-am sfârşit,
Să îmi păstrez cărarea
Aşa cum mi-ai vorbit.

Şi mers-am împreună
Văzând cum Tu, în toate,
Faci iarăşi vreme bună
Şi zi chiar şi din noapte.

Mă ridicai pe valuri,
Deasupra mă ţineai,
Să văd că-n toate, maluri
La orice greu aveai.

Îţi mulţumesc de toate,
De încercări şi greu,
De ale Tale şoapte
Ce mă-ndrumau mereu.

Tu m-ai crescut în Tine
Şi multe-am înţeles
Văzând că eşti cu mine
Tot drumul ce l-am mers.

Amin


Comentariile sunt oprite pentru această resursă.
Statistici
  • Vizualizări: 780
Opțiuni