Când în umeda-nserare,
Licăreşte prima stea
Şi când luna în tăcere
Îşi urmează calea sa,
Pe a bolţii cărăruie
Poleită cu argint,
Îmi înalţ cântarea-n rugă
Către Tronul Lui prea sfânt…


Cât de stranie-i natura
’N fapt de seară de-o priveşti
Parcă toate-n murmur dulce,
Legănându-se-şi şoptesc
„Noapte bună, îngeraşii
Să vă mângâie în zbor
Şi-n chitara lor prea scară
Să vă cânte:„Somn uşor!”

Tainic, noaptea-apoi coboară
În văzduhul amuţit
Sărutând cu mâna-i dulce
Florile ce-au adormit…

Împletindu-şi al lor murmur
Cu al îngerilor cânt
Şi lăsând în taina nopţii
Pânza păcii pe pământ.

Ineu, august 1955