Cât mă voi mai topi de dor
Și cât voi mai privi în zare?
Mă simt neputincios, nu pot să zbor
Și țara unde stai, tot mai departe-mi pare.

Cât voi mai alerga la munți
Și ziduri în van scrijelite?
Cât să mai fac imaginare punți
Și să mai ud petalele ofilite?

Mă las purtat de-a ochilor visare
Privind la cerul cel senin,
Și mă trezesc parcă plutind spre soare
Spre țara tronului divin.

E un dor ce nu se poate stinge
Și-o năzuință arzătoare,
Un crez c-odată voi ajunge
În țara dincolo de zare.

Ne vom vedea Isus cândva
În alte lumi, sigur, mai bune
Și acolo veșnic voi avea
Un răsărit cu soare ce n-apune.

Acolo-n slăvi de nepătruns
Decât pe-aripi de Duh și har
Unde `Mpărat ești, Tu, Isus
În fericire fără de hotar.

Credința-I ceea ce îmi ține
În suflet flacăra aprinsă
Că în curând voi fi la Tine
În patria de mult promisă.

Nimic n-ar mai putea vreodată
Să-mi stingă dragostea ce-Ți port,
Nici dorul de-ntâlnirea minunată
În cer, în a-ntâlnirii cort.