Retrage iarna trupele de aștri,
În vâjâitul sabiei de gheață,
Coloanele de țurțuri se dezgheață,
Deschide glia ochi de cer, albaștri.

Pe-a vremii orbită la poartă-o conduc,
Aș vrea din inimă să-i cer iertare,
Am socotit-o numai colți și gheare,
Ea a fost lumină, scântei pe-un uluc.

În văi se-aude scârțâit de care,
Înmugurește-n codru simfonia,
În piepturi înnădește veșnicia
Un cântec nou de Împrimăvărare.

Alai de ghiocei, de crini fără pată,
Narcise, viorele, lăcrimioare
Îmbracă iile de sărbătoare,
Va fi o nuntă cum n-a fost vreodată.

Aprinzând curcubeie, chiar să risipim
Cremenea ascunsă în clipe de Aur,
Mănunchi de scântei vor fi un Tezaur,
Strălucire în Noul Ierusalim.