Ca El nu-i nimeni, nu-i!
... Atâția nori am mângâiat
Și stele; aurul și-au scurs în lacrimile mele;
Pe lângă lună, ușor m-am furișat
În rugi, iubit Isus în nopți să îmi vorbești,
Și să mă ții de mână...
'N atingeri aur stelele-mi șopteau:
-Grăbește-te! Te-așteaptă Împăratul!
În respirații strânse, iubirea sfânt le răspundea:
-Ca El... nu-i nimeni, nu-i!
Nu-i altul!
Și-n zborul lin, purtat de El,
De vânticelul dulce și subțire,
Mă-nfățișam în rugi cerești
Mirelui meu...
'Mbrăcată-n in subțire...
Lumini, lumini din paradis,
Făclii spre albăstrui,
Ne luminau și toate... erau fața Lui.
În zâmbetul iertării ce îl cunoșteam
Și-n sfântă-ngăduință,
M-a luat de mână, mi-a vorbit:
-Să nu te temi, să nu disperi,
Ce-i greu de-nfăptuit acolo jos,
La Mine-i cu putință.
Încrede-te cu toată ființa ta,
Zâmbește, nu fii tristă,
În Cartea Vieții, toți ai tăi
Și numele-ți există... !
'N tremur ușor, încrezătoare, am lăcrimat steluțe
Un râu strălucitor ce nu știu, să-l mai fi avut
În lacrimile plânse...
De braț m-a luat și m-a purtat din nou aici, în vale,
Da-n fiecare seară,
Când stelele răsar, 'L-aștept în adorare...

Alexandrina Sanda Tulics
3martie-2018-Wisconsin