Pârtie printre ruine, Doamne, Tu mi-ai desenat,
Dar am plâns în necredință, când m-ai vrut încrezător
Și-am vrut, plin de nerăbdare, să sfarm ușa la cuptor
Și-atunci turta de smochine vindecare nu mi-a dat.
Stau sub fructul osândirii ce m-a alungat din Rai,
M-am împiedicat de noaptea dinlăuntrul unui ceas,
Stinge clipa nevegherii clipele ce-au mai rămas,
Plec în valea umbrei morții de mă uiți, dacă mai stai.
Mă sufocă înșelarea și m-apasă vina, Doamne!
Din sămânța lepădată fă-mă iarăși rădăcină,
Căci se zbat să mă apuce mii de ierni prin zeci de toamne
Și la ceasul Judecății să îmi caute pricină.
Mai ridică-mă o dată și apoi rămâi cu mine,
Căci, la poala hainei Tale, fac palate din ruine.