Curând, El va veni pe nori!
Autor: Florența Sărmășan  |  Album: La Porţile Împărăţiei!  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de florenta.sarmasan in 08/03/2018
Curând, El va veni pe nori!


Curând, El vei veni pe nori
Şi-apoi, cu toţi plecăm zburând...
De va fi noapte sau în zori,
Va fi odată, nu ştiu când...

E o taină greu de înţeles
Căci nimenea nu o cunoaşte
Decât Acel care-a ales
Momentu-n care să ne naştem.

El, Creatorul, Dumnezeu,
Cunoaşte această zi măreaţă
Când vom urca spre cerul Său,
Cu Fiul care ne-a dat viaţă,

Cu Acela care S-a-ntrupat
Să ne salveze de la moarte,
Cu Acel ce sangele Şi-a dat
Şi să ne mântuiască poate.

Chiar Mielului ce S-a jertfit
Această zi Îi e străină
Doar Tatăl cel făr-de-sfârşit
Ştie exact când va să vină.

Să ne găsească pregătiţi
Venirea Fiului cel Sfânt!
În dragoste să fim uniţi,
Ca să ne ia de pe pământ,

În slavă, să fim fericiţi
Cu Cel ce ne-a răscumpărat.
Eliberaţi şi mântuiţi
De Cel ce sângele și-a dat.

Amin

Câmpia Turzii, 6 martie 2018
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 1239
  • Export PDF: 5
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni