Razele de Soare jăruiesc sub scoarță,
Din ochi hibernali mugurași învie,
Trăim iar minunea, Lumina dezgheață
Zborurile sacre spre Împărăție.

Cărări orbitrare ne duc spre-nviere,
Refluxuri de lacrimi ne-ntorc unde-am fost,
Floarea ne cheamă la cupe cu miere
Căci prea învățarăm un plâns pe de rost.

Soarele zâmbește cu ochii de-a roata
Și ne încălzește sub aripa Lui,
Rai de miresme desferecă poarta
Prin cireșe, căpșuni, frăguțe, gutui.

Clopoțesc în turla vremii, ghiocei,
Din tălăngi le țin isonul, mioare,
Castelana gheții spală-n plânsul ei
Ochi dezmeticiți din lunga visare.

Aburesc fierbinți dorurile noastre,
Norii dantelează flori de trandafir,
Caer de crini pe cer de ii albastre
Soarele îl toarce în aur de ofir.

Se căiesc nămeți, sub lacrimi de gheață
Dă colțul Vieții, susură Izvoare,
Se-mplinește Slova, există Speranță,
Explodează muguri; Împrimăvărare!

Pânze de alean fluturăm spre Tine,
Naufragiul nostru L-ai trăit Isuse,
Ești toată speranța, Acel Care vine
Ca o Primăvară cu splendori nespuse.