Furtună de ofuri
Autor: Ana Haz  |  Album: Aleea sufletului meu  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de ana_haz51 in 11/03/2018
Furtuna de ofuri tulbură șoapte,
Le poartă suspinul în flux înspumat,
Își scutură cerul stelele coapte
Peste cuvântul care mi-a fost dat.

Nu dormi Isuse, oprește furtuna,
Adu iarăși Pacea cum doar Tu o dai,
Leagă-mi fărâme una câte una
Să îmi culeg slova cu rouă din Rai.

Șoapta de-Acasă, neîncarcerată
În dimensiunea vasului de lut,
Armonizată-n sufletul meu, Tată,
Clip-uri feerinde, stări în Duhul Sfânt.

Trecând prin valea plângerii, suspinul
Lovește ca tornada, câteodată,
Tu mă aduni Isuse, îmi rabzi chinul,
Ești mântuirea, Darul fără plată.

Furtuna de ofuri tulbură șoapte,
Le poartă suspinul în flux înspumat,
Privește-mă cu milă, Împărate,
Să nu pierd nimic, nimic din ce mi-ai dat.
Domnul sa va pastreze in inima cerul si in pana inspiratia!
Adăugat în 12/03/2018 de loredanam
Statistici
  • Vizualizări: 937
  • Export PDF: 2
  • Comentarii: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni