E noapte. Întuneric. Nu vezi stele pe cer. .
Iar zarea e închisă ca-ntr-un ciudat mister. .
Un vânticel adie ca un oftat ușor,
Stârnind parcă-ntre frunze șoapte târzii de dor...
Doarme adânc natura; nici greieri nu auzi,
Nici foșnete de aripi pe sub salcâmi și duzi. .
Pe drum nu se mai vede țipenie de om,
Întregul sat se pare că-i cufundat în somn.
Doar câteva secunde și bate miezul nopții,
Așa-l aud de-aproape, chiar stând în fața porții!
De ce această noapte adânc mă înfioară?
Aud din curte ceasul bătând ca o povară!
Mai tare, tot mai tare, atât de clar 'l-aud,
De parcă-un pic lipsește și acele-i se rup!
Deodată se oprește iar eu ridic privirea:
Văd candele în noapte! E ceasul sfânt, Răpirea!
Răsar pe un perete umbre mult prea grăbite,
Cu candelele pline, de nuntă pregătite!
Se-apropie de mine ca într-un joc grăbit,
Văd cum de pe perete în față-mi se desprind!
Și-n haine de lumină văd cunoscute fețe,
Însă cu alte trupuri, ușoare și mărețe,
Cu mâinile întinse, cum zboară către cer,
Lăsând în urma glia în care-i Lucifer!
În noaptea cea adâncă văd sfinți zburând în stoluri,
Și-i văd cum se îndreaptă cu toții înspre nouri!
Din negrele morminte ies raze de lumină,
Sfinții chemați la Domnul, Lumina cea divină!
Toți plini de bucurie, precum albi porumbei,
În mii de stoluri albe se 'nalță către cer!
Osana! Aleluia! Răsună-ntreg văzduhul!
O, iată-L sus, pe boltă, cum ne aşteaptă Domnul!
Şi tot mai sus ei zboară, se văd tot mai puțin
Şi-acum văd o Mireasă din mii de mici lumini!
Din mii de mii, milioane, de pe întreg pământ,
Uniți ca-ntr-o Mireasă pentru Mirele Sfânt!
Prin zarea cea închisă de norii-ntunecați
Răzbate-o primă rază pentru surori și frați!
Și încă una, două, ba sute, mii de mii,
E slava Celui care vine din veșnicii!
Iar norii negrii care tot cerul l-au închis
S-au crepețit să intre cei sfinți pe culmi de vis!
Și-n slava cea aprinsă a Mirelui divin
Se pierd din văz iubiții însă un cânt sublim
Se-aude sus pe norii care la loc se-nchid,
Un cânt cum niciodată nu s-a mai auzit!
Și-n timp ce urcă-n ceruri cântul măreț și sfânt,
Tot mai încet se-aude de jos de pe pământ...
Apoi nimic. Tăcere. Beznă, ca la-nceput
Ba nu. . auzi? e-un strigăt: -nu cumva l-ați văzut? ...
-Copilul meu din leagăn, a fost și nu mai e! ...
Ca un ecou, răspunsuri, vin mii de țipete...
Vecini ce bat în poartă, de cei dragi întrebând,
Mame plângând speriate, copiii căutând. .
Ateii, filozofii, ce Biblia au studiat,
Că-i prea târziu acuma ei au realizat!
Creștinii care-n lume au fost doar căldicei
Își plâng în lacrimi viața, că n-au fost luați și ei...
Ei știu cu siguranță c-au fost lăsați în urmă
Și marea lor durere nimenea nu le-o curmă...
Ei știu că în Scriptură stă scris despre urgia
Care după Răpire lovi-va omenirea!
De omul fărdelegii ce aspru va lovi
O lume ce din haos nu se va mai trezi:
Avioane prăbușite sunt peste tot în lume
Acum e adevărul, ce ieri ziceau că-s glume,
Sunt mii de accidente, cozi la benzinării
Spitale fără doctori ce nu vor mai veni;
Haos și disperare, confuzie și regret
Căci au plecat milioane cu Domnu acasă-n cer!
*
Noaptea răpirii sfinte, de noi întrezărită
În visurii și vedenii de Domnu-i hărăzită!
Căci nu pentru mânie am fost noi rânduiți
Ci pentru bucurie, să fim în cer răpiți!
Da, cei care Cuvântul răbdării au păzit
Vor fi păziți de Tatăl prin Mielul proslăvit!
Ascunși în El, departe, de tot ce fi-va jos
Noi vom rămâne-n ceruri, alături de Cristos!
Cu toți cei dragi din casă stând în prezența Lui,
Cu frații, cu martirii în slava Domnului!
Nu este oare-aceasta de cel mai mare preț?
Să fii mereu cu Domnul, este cel mai măreț!
O rugăciune scumpă îmi e mereu în gând
Și cred că milioane o spun Lui lăcrimând:
-Isuse, scumpe Mire, ajută-mi să-Ți urmez
Și cu cei dragi din casă doar Ție să-Ți slujesc
Ca-n noaptea cea adâncă, umplută de mister
Să pot zbura spre Tine, cu toți cei dragi spre cer!