Stai în umbre îmbrăcat
Fără răsărit de soare,
Pâinea-i dumicat-mbufnat
Și vorbești cu supărare.
Nu ai liniște, nici tihnă
N-ai nici ziuă de odihnă,
Mergi pe drum îngândurat,
Apăsat rău de păcat.
Adunate-s multe-n tine,
Păcate fără rușine,
În vorbire împlinite,
Din cuvinte ruginite.
Te apasă tot mai greu,
Că ești fără Dumnezeu.
Mergi spre nord în tot ce faci,
'N rugăciuni nu te îmbraci,
Nici cântare n-ai, nici fapte,
Car 'să te scape de moarte.
-Omule, pe unde umbli
Cu mintea plină de ulii?
Nu te-oprești ca să privești
Cerul ce-i dumnezeiesc?
Nu vrei să te scapi de rău
Și păcatul ce-ți condamnă
Sufletul atât de greu?
-Îndrăznește, speră, cere!
Dumnezeu să-ți dea putere,
Să te scape de ce-i greu,
De păcat, dușmanul tău.
Fă o cerere în șoaptă:
-Tată sfânt din cer, mă iartă
În numele Celui sfânt
Fiul Tău, Christos-iubit,
Scapă-mă de-ntinăciune,
Vorbe, fapte de cărbune,
Ce-mi apasă-atât de greu
Mintea și sufletul meu.
Iartă-mi vina-n neștiință,
Fapta fără pocăință,
Inima necredincioasă,
Viața fără pâine-aleasă,
Sufletul încătușat,
În păcate ancorat.
Scoate-mă de sub povară,
Să-mi simt viața mai ușoară,
Să mă-ntorc cu mulțumiri,
Cânt din sfintele iubiri,
Să-Ți aduc sfântă-nchinare,
În nou răsărit de soare,
Din sufletul meu iertat
Și de Tin-eliberat.

Alexandrina Sanda Tulics -Wi.
20 martie 2018