Un rece vânt de iarnă se-ntețește
În întunericul stăpân peste oraș
În față și în suflet mă lovește,
Să îmi întoarcă șovăielnicii mei pași...

Unde e luna, unde e în astă noapte?
Oh, după norii gri iar s-a ascuns...
Și de acolo parcă-mi spune-n șoapte
Că stelele sunt triste și au plâns. .

Merg înainte, să-nțeleg misterul
Ce pân' acuma nu l-am deslușit
Dar, parcă zăvorât tace și cerul. .
Pământul de mult timp a amuțit. .

De ce mai zăbovesc? Mă-ntorc acasă!
Nu e chiar beznă, câmpu-i alb, totuși pustiu. .
Ce frig e. . însă-n casa mea frumoasă
E cald și bine, iar afară e târziu! . .

Se lasă așteptată primăvara...
Zăpada albă-mi scârțâie sub pași,
Doar ea mi-arată unde e cărarea
În întuneric, înapoi către oraș. .