Când glasul Tău am auzit, plutind pe calde unde,
Mirat eu am privit în jur, cu ochii mari de spaimă,
Al dragostei fior divin simţeam cum mă pătrunde
Şi-ngenunchiat, primeam smerit, a izbăvirii taină.

Eu nu am înţeles atunci ce mare Ţi-e iubirea,
Când m-ai cules din astă lume, ca pe un spic căzut,
Mi-ai dăruit izvorul vieţii şi casă, nemurirea,
Mi-ai dat speranţa veşniciei şi-al Evangheliei scut.

Am alergat smerit la cruce, plângând de bucurie
Şi-am lepădat a mea povară ce o purtam cu greu,
M-ai strâns la pieptul Tău, Isuse şi-n flori de iasomie,
Ai îmbrăcat umilu-mi suflet, mi-ai dat un cuget nou.

M-ai încălţat cu râvna păcii, mi-ai arătat cununa,
Ce-o voi primi când alergarea aici se va sfârşi,
Cu armătura Ta divinaă mă aperi totdeauna,
Chiar de sunt slab, Tu-mi dai putere şi sorţi de-a izbândi.

Mi-arăţi întinsele ogoare ce-aşteaptă-a fi lucrate,
Geme pământul sub povara atâtor mărăcini,
Degeaba ai murit Tu oare, afară din cetate?
Unde sunt astăzi lucrătorii? Sunt oare prea puţini?

Isuse, m-ai chemat pe nume, acum sunt robul Tău,
Mă rog ca râvna mea să fie răspuns l-al Tău cuvânt,
Tu dă-mi putere în lucrare şi ca Stăpân al meu,
Te voi slăvi o veşnicie, Isuse- Domn Preasfânt!

Chiar de sudori vor curge râuri, viziunea ce mi-ai dat,
Îmi dă curaju-înaintării, căci nu mai este mult,
Când vei veni Isus să seceri ce eu am semănat
Şi nu doresc decât aceasta: de Tine să ascult!

05/05/2006, Deva-Lucica Boltasu