E zgomot surd în drumul spre cetate,
Din când în când se-aud cântări de drum,
Ci numai Tu, cu lacrime pe pleoape,
Priveşti, Iisus, la tot ce este-acum.

Ca din adânc, în dorul de-altadată
Se ţes lumini pe umbletul Tău sfânt
Şi iar te văd, urmat de-o mare gloată,
Spre-acelaşi drag Ierusalim urcând.

Mulţimile, în semn de preţuire,
Aştern in calea Ta covor de flori.
Deşi îţi cânta imnuri de iubire,
Tu ştii, Iisus, că trebuie să mori.

Deşi eşti pururi Regele Iubirii
Ce Ţi-ai ştiut menirea din vecii,
Ştiai ce mare-i preţul mântuirii,
Şi totuşi nu-ncetezi la noi să vii!

Tu vii, Iisus, mereu aici în lume,
Să chemi pierduţii care Te mai vor,
Pe-oricâţi şi azi mai cheamă al Tău nume,
Dorind să fii şi-al lor Mântuitor...

O, de-ai voi să-mi intri azi în casă,
Să faci lumină iar în gândul meu,
Să-ţi spun, Iisus, mustrarea ce m-apasă,
Să fac măcar cât a făcu Zacheu!
Amin