Iubirea Ta m-a mântuit, Isuse,
Tu Cel ce-ai fost, ce Ești şi ce-o să vie,
Din gropi cu lei m-ai ridicat pe culme
Şi mi-ai trasat un drum spre veșnicie.

Nu pot să uit clipitele în care,
Din cerul Tău trimis-ai semn de foc,
Săgeți aprinse mi-au căzut pe creștet
Şi-n suflet Duhul Sfânt și-a făcut loc.

Am plâns atunci, am plâns păcate grele,
Ce numai Tu și eu le cunoșteam,
Dar am venit precum o Magdalena,
Asupra Ta parfumul scump turnam.

Şi Îți ștergeam picioarele umblate
Pe drumul rătăcirilor din mine,
Cu fiecare sărutare, Doamne,
Mă apropiam mai mult, mai mult de Tine.

Ce transformare, Rabi, ce schimbare!
Cândva Baraba, azi un Petru, Ioan,
La pieptul Tău e pacea mult dorită,
E drumul glorios spre Canaan!

Iordanul e aproape, văd în zare
Şi munții-nalți și văile adânci,
Dar crucea Ta mă-nalță şi mă trece,
Picioru-mi aperi de căderi şi stânci.

Mă înfior Iubite, ce minune
Poți ca să faci din ce era pierdut,
Iar pacea Ta sublimă, fără margini,
Cum vindecă şi-alină un căzut!

Mai văd şi-acum colina, crucea, cerul
Ce îşi plângeau durerea-n răstignire,
Dar şi mormântul gol, piatra mișcată
Şi "Pace vouă!" spus de Sfântul Mire.

A înviat, nu-I înger, e Mesia!
E Domnul meu şi-I viu, ce har nespus!
Tot ce s-a scris de veacuri ne-aminteşte,
Că poarta către ceruri e Isus!

08/04/18, Barcelona -Lucica Boltasu