Tot ce-mi doresc!
Autor: Maria Luca  |  Album: Clocot de cuvinte  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de maria23luca in 10/04/2018


Să știu că ești cu mine e tot ce-mi mai doresc...
Să-Ți simt Prezența Sfântă pe drumul pământesc
Să știu că Tu-mi ești Stâncă prin valuri și suspine
Că Duhu-Ți mă veghează și Brațu-Ți mă susține...
De-ar fi pe cerul vieții să fie nori și ceață
Eu știu că Tu ești Raza din orice dimineață
Și spinii de pe cale din nou de mă rănesc
Tu pui balsam pe rană... m-ajuți să biruiesc!
O, Tatăl meu... prin lumea de zbucium și durere
Doar Tu mai poți aduce în suflet mângâiere
Și pacea Ta Părinte e-așa de minunată
Că nu aș da-o Doamne pe bogăția toată!
Tot ce-mi doresc Isuse e Glasul să-Ți ascult
Să mă închin smerit cu-al inimii tumult
Și-n sfântă părtășie să-mi spui că mă iubești
Și mă aștepți ”acasă”... în slăvile cerești.

Vulcan-10-04-2018
Mary


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 792
  • Export PDF: 1
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni