Era ziua dintâi a săptămânii
Și mulți pe Domnul încă îL plângeau...
Cruzi mai fuseseră cu El păgânii. .
Ei auziseră, dar încă nu credeau,
Că ar fi înviat Înșelătorul
Că-un înger s-ar fi coborât din cer
Ca să sfărâme pentru veci zăvorul
Unui mult prea puternic prizonier.
Soldații-mpărtășiră adevărul
Preoților cei mai de seamă: -A-nviat!
Cu-adevărat e viu, văzut-am solul
Venit din cer, ce piatra a mutat!
În fața lui n-aveam nici o putere
Și am căzut cu toții la pământ!
-Uitați, luați de-aici, ce înviere? ?
Banii contează, deci tăceți, acum și-oricând!
*
Tăceau până și ușile-ncuiate
În spatele cărora se găseau,
Cu inimi mici de frică, -ndurerate
Apostolii ce încă îL plângeau...
Căci nu le fu de-ajuns să creadă Învierea
Ce Domnul le-o vestise, din Scripturi,
O fugă la mormânt, și nici aceia
Ce spre Emaus merseseră cu El, pe drum. .
Și nici Maria ce-ntâlnise în grădină
Pe Domnul ce i se descoperi
Și nici femeile cari pe îngeri văzură
Jos, în mormântul plin de strāluciri! . .
Trei zile se-mpliniseră, atâtea șoapte:
-Mai crezi, tu, Ioan, o, Iacov, tu mai crezi?
Mai crezi, tu, Petru, crezi acestea toate
Și că pe Domnul tău o să-L mai vezi?
Mai crezi, Natanael, că viu e Sfântul,
Că viu e Domnul tău, cu-adevărat?
Că gol nu pe degeaba e mormântul,
Că Mielul dintre morți a înviat? ...
-O, pace vouă! spune Domnul, stând în mijloc
Cum ai clipi, iar ei, parcă nu cred! . .
"Poate-i un duh". . dar, iată, le vorbește:
-De ce vă tulburați, gândind astfel?
Mâinile mele, coasta Mea, stau mărturie
Că Eu sunt viu, picioarele-Mi priviți
Fiți fără frică, plini de bucurie
Credeți ce-acum vedeți, nu vă-ndoiți!
Și iată-i pe acei ce mai 'nainte
În frică de iudei, abea vorbeau,
Cum fericiți ascultă iar cuvinte
Din gura Celui care îL iubeau.
Și iată-i cum privesc pe Salvatorul
Mâncând miere și pește-n fața lor
Ca să le-arate că și El, Mântuitorul,
E om și nu un duh rătăcitor.
O, cum îi sorb cuvintele de Viață
Ce-atât de mult apostolilor le-a lipsit
O, cu cât drag ei îL privesc în față
Pe-Acel ce pân' la moarte i-a iubit...
***
Azi, Domnul meu, trăiesc și eu prin Tine
Dar, precum ei și eu vreau să Te văd
Aceasta e dorința sfântă-n mine,
Cea mai de căpetenie, să Te văd!
Tu mi-ai promis, iar eu îȚi cred Cuvântul
Și știu că-ntocmai se va împlini
Pe mine nu mă va-nghiți mormântul
Ci sus Te voi vedea, în veșnicii!
Sunt slab, Isuse scump, însă în mine
Ai pus un Duh de Viață dătător
Prin el Tu-mi dai putere, el mă ține
Și-mi spune să strig "Ava" către nori!
Cuprins de el, ca-ntr-o îmbrățișare
Prin care-mi spui ce mult Tu mă iubești,
Privesc în primăvară, către soare,
Ca să Te văd venind din slăvi cerești!