Ploua...

Ploua afară, groaznic. Neoprit
Și mă durea în mine toată ființa
Părea orașul mut și dezgolit
Cânta de jale-n treacăt, suferința.

Ferestrele zdrobite 'mi arătau
Noroi și sânge, capete și apă
În mâzgă trupuri goale se zbăteau
Și mă gândeam că nimenea nu scapă

Coperți și mii de file de Viață
Musteau în sânge, apă și pământ
Pluteau continuu gloanțele în ceață
Cădea oricine declarat ca sfânt

Și cerul fulgera. Ba negru, ba senin
Părea că nu se mai termină ploaia
Mi-am amintit că și eu sunt creștin
Fiori și spaimă mi-au cuprins odaia

Plângea-nconjurul, mirosea a teamă
Mă închinam în gând să se termine
Și duhul meu a început să geamă...
Știam că vor veni și după mine!