Cercetați-vă umblarea!
Autor: Lucica Boltaşu  |  Album: Divină iubire  |  Tematica: Trezire si veghere
Resursa adaugata de lboltasu in 16/04/2018
Referințe
Doamne, iartă Adunarea, care nu-şi cunoaşte rostul
Şi menirea ei în lume, de-a-Ți sluji cu dedicare,
Jertfele sunt ca şi nule, darurile-s prea puține,
Dar se vrea sub ocrotire și-a Ta binecuvântare!

Prin proroci vorbeşte Domnul: "Casa-asta-i dărâmată!
Vă suiți cu toți pe munte, lemne multe adunați,
Zidiți Casa, acum pare o nimica-n ochii voștri,
Priviți cu băgări de seamă, calea voastră cercetați!

Casa voastră-i căptuşită, dar a Mea-i gata să cadă,
Semănați, puțin îi rodul, adunați dar sacu-i spart,
Tot ce strângeți nu aduce bunăstarea cea scontată,
Pentru că uitați pe Domnul, ce pe toate, El le-a dat!

N-a venit încă sorocul pentru a lucra la Templu?
Cum e slava Casei Mele-acum când vă vorbesc de ea?
Ați lăsat deoparte râvna dragostei dintâi şi iată,
Zidurile cad şi nimeni nu-şi asumă partea sa!

Credincios am fost în toate, legământul Meu există,
Nu îl calc cum face omul, când la bine a ajuns,
Vă întoarceți din robia bogățiilor terestre,
Căci destul Mi-ați călcat voia, zi de zi și e de-ajuns!

Cântăriți ce jertfe-aduceți, gândind c-ale Mele-s toate,
Aurul, argintul, totul, nimic nu vă aparține,
Priviți cu băgări de seamă, lucrul mâinilor ce-aduce?
Slăvi deşarte sau în toate vreți să Mă slăviți pe Mine?

N-aşteptați a Mea mânie şi urgii şi nerodire,
Cercetați-vă umblarea, inima de ce-i legată,
Dacă vă smeriți şi-ncepeți lucrul în credincioşie,
Viața şi ființa voastră fi-va binecuvântată!

Adunați spre îmbuibare, când altarele-Mi sunt goale,
Socoteala Mea nu este cu ce voi vă socotiți,
Dacă cerul şi pământul Eu voi clătina, veți zice,
Că sunt rău și nu am milă de popor şi-o să cârtiți!"

Doamne, ne-ai dat sănătate și putere și credință,
Noi credința am ciuntit-o, douăzeci, cinzeci din ea,
Pentru noi dorim întregul, Ție câte-o bucățică,
Doamne, iartă necredința și ne schimbă inima!

Nu ne ceri din muncă totul, ci doreşti a zecea parte,
Ca să îngrijim de Templu, (şi cât de puțin am dat!)
Când Mamona ne subjugă, ne-aminteşte de răsplată,
Blestemat, sau fiu la Tatăl, veşnic binecuvântat!

Fă-ne Doamne-un Zorobabel, să punem mână cu mână,
Casa Ta să înflorească, noi să spunem: "Da şi-Amin!",
Ne alege, ne păstrează, ca pe o pecete sfântă
Și întreaga Adunare să-Ți slujească pe deplin!

Nu ne pedepsi umblarea, rătăcirea şi trădarea,
Căci ne-am abătut Părinte, ne-am uitat la propriul eu,
Ne este de-ajuns mustrarea, mulțumim pentru trezire,
Ne uneşte-n Duh şi astfel să-Ți dăm slavă, Dumnezeu!

16/04/18, Barcelona -Lucica Boltasu
Domnul să vă binecuvinteze, o adevărată descoperire a adunări, și bine ar fi ca ce-i ce citesc să și înțeleagă, Domnul să fie slăvit un adevăr care doare despre Casa Domnului.
Adăugat în 17/04/2018 de cocatoma
Statistici
  • Vizualizări: 2085
  • Export PDF: 137
  • Comentarii: 1
Opțiuni